31 Jul Ne vedem la Cluj, Untold Festival, incepand cu 2 august!
Joi, 2 august, se deschid porțile tărâmului magic UNTOLD. Black Eyed Peas, The Chainsmokers, Jason Derulo, The Prodigy, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Tiesto, Steve Aoki dar și mulți alții vor urca pe cele 9 scene ale festivalului UNTOLD.
Peste 7 000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului UNTOLD, dintre care peste 1200 sunt voluntari. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 350 de camioane necesare pentru transportul logistic. Scena principală are 31 metri înălțime și peste 80 de metri baza. Scena va avea 3000 mp de decor, iar pentru prima dată, aceasta va avea încorporate elemente 3D prin prezența personajelor principale din conceptul creativ al ediției 2018. Perimetrul festivalului este împrejmuit de 8 km de gard. Pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 500 de ore de muncă a peste 20 designeri și arhitecți, ce au contribuit la crearea povestii UNTOLD din acest an. Scena principală va avea peste 500 de mp de ecrane led, dublu față de anul trecut, pentru un show și mai imersiv pe timp de noapte. Consumul de energie însumeaza 5,8 MW putere instalată, adică consumul unui oraș de peste 40.000 de locuitori din România. Cablurile electrice care se vor folosi au greutatea de aproximativ 25 de tone. In plus, pentru a minimiza impactul fonic asupra riveranilor pe timpul celor patru zile de festival, organizatorii au instalat in diferite zone din perimetrul festivalului panouri / bariere fonice. Toate acestea sunt conform standardelor tehnice internaționale de utilizare în medii speciale-mobile.
Echipa Loop VR Solutions va fi prezenta la Untold în cadrul activării 5Gum, unde veți putea alege dintre 3 expriențe în realitate virtuală: zborul în costum de veveriță, Electronic Beats și rollercoaster! Așa că dacă vii la Untold nu ezita să ne faci o vizită!